Și în Brăila a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a stinge flăcările care mistuiau gospodăriile localnicilor. În Vâlcea, zeci de hectare de vegetația uscată au ars.
20 de case au fost mistuite de flăcări în județul Mehedinți. Focul a izbucnit pe câmp, de la vegetația uscată, și s-a extins imediat la gospodăriile localnicilor. Peste 50 de pompieri au fost mobilizați pentru stingerea incendiului devastator. Abia după ore bune, forțele de intervenție au reușit să stingă flăcările care păreau de nestăvilit din cauza vântului puternic.
Un alt incendiu violent a izbucnit, de aceasta data în Brăila. Patru case s-au făcut scrum, după ce o bătrânică a făcut focul în curte și a uitat de el. Pompierii au ajuns imediat la casa femeii, dar în timpul misiunii au rămas fără apă. Abia după trei ore, aceștia au lichidat incendiul. Nimeni nu a fost rănit.
A fost nevoie de intervenția a zeci de pompieri și în Bălceşti, Vrancea. Acolo, un incendiu a izbuncit de la vegetația uscată și s-a extins cu rapiditate pe zeci de hectare.