Nicolae Rusu, din oraşul Năvodari, conducea un autoturism marca Ford pe strada Decebal din Constanța, dinspre bulevardul Tomis către strada Walter Mărăcineanu, iar la intersecția cu bulevardul Mircea nu a respectat indicația indicatorului Oprire, intrând în coliziune cu un alt autoturism, marca Audi Q5, condus de Mariam Ş., care circula pe strada Mircea, dinspre bulevardul Ferdinand către bulevardul Mamaia, scrie cugetliber.ro.
După impact, autoturismul Ford a intrat în sediul ISU „Dobrogea”, în timp ce autoturismul AudiQ5 a fost proiectat într-un stâlp şi ulterior în două autoturisme parcate.
Şoferul şi pasagerul autoturismului Ford au decedat, după ce au intrat în stop cardiorespirator şi nu au mai putut fi salvaţi de medici. De asemenea, Mariam Ş., în vârstă de 20 de ani, a fost rănită uşor.