Mai mulţi foşti angajaţi BCR din cadrul deparatmentului Back Office Pasive şi Tranzacţii au obţinut, la Tribunalul Bucureşti, o decizie executorie care obligă cea mai mare bancă din România să îi reîncadreze pe post. Instanţa a constatat că oamenii au fost concediaţi pe motive abuzive. Judecătorii au dispus ca BCR să plătească foştilor săi angajaţi şi salariile aferente perioadei care a trecut de la concediere până la decizie, notează Economica.net.
" Dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară emiterii deciziei de concediere, prin reintegrarea contestatorului în funcţia anterior deţinută emiterii actului anulat. Obligă intimata la plata către contestator a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi actualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul în temeiul contractului individual de muncă, de la data concedierii şi până la data reintegrării efective. Obligă intimata la plata contravalorii salariului aferent perioadei în care contractul individual de muncă a fost suspendat pe durata cercetării disciplinare prealabile.", arată decizia emisă într-unul dintre dosare.
Potrivit informaţiilor noastre, salariile din urmă au fost deja virate în conturile oamenilor însă, în ceea ce priveşte reangajarea pe acelaşi post, situaţia este mai puţin clară. " Teoretic, eu de luni(nr: astăzi, 12 ianuarie) reîncep munca la BCR pe acelaşi post pe care îl ocupam înainte să fiu concediat. Practic însă este imposibil să se întâmple asta din moment ce postul meu a fost desfiinţat. O să văd ce îmi va oferi BCR ", spune unul dintre angajaţii implicaţi în proces. Banca are posibilitatea de a ataca decizia Tribunalului la Curtea de Apel.