„Programul privind dezvoltarea infrastructurii educaţionale din Municipiul Bucureşti «Nicio unitate de învăţământ cu program în trei schimburi» e un program municipal de investiţii care are ca obiect general dezvoltarea infrastructurii unităţilor de învăţământ care funcţionează în trei schimburi şi cu efective mari de elevi”, se arată într-un proiectul votat în şedinţa de miercuri a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).
Fondurile necesare pentru finanţarea acestui program sunt asigurate din bugetul local al Municipiului Bucureşti.
„O comisie desemnată prin dispoziţia Primarului General al Municipiului Bucureşti va proceda la analiza situaţiei existente, identificarea soluţiei pentru asigurarea infrastructurii necesare desfăşurării procesului educaţional, identificarea de imobile, negocierea în vederea achiziţionării acestora, dacă e cazul, şi întocmirea documentaţiei necesare investigaţiei”, se mai arată în proiect.
Potrivit raportului de specialitate, în Capitală sunt 11 şcoli gimnaziale care au program în trei schimburi. Astfel, în prezent, peste 13.000 de elevi studiază în acest mod.