Actrița Charlize Theron, vedeta unor pelicule precum "Monster" sau "North Country", are o astfel de poveste de viață. Crescută în Africa de Sud, Theron avea un tată alcoolic și abuziv, care o bătea atât pe ea cât și pe mama ei. Într-o noapte, acesta s-a întors acasă băut și a început să o amenințe pe Charlize și pe mama ei că le omoară. Înarmat, el a început să tragă înspre ele. Într-un gest de disperare, mama actriței s-a repezit asupra bărbatului, s-a luptat cu el, a reușit să-i smulgă arma din mâini și l-a împușcat mortal.
Tom Cruise este unul dintre actorii cei mai iubiți de la Hollywood, un actor care surâde larg, din mai toate fotografiile. În copilărie însă nu avea prea multe motive pentru a zâmbi. Tatăl actorului era "un bătăuș abuziv și un laș, genul de om care dacă nu-i mergea ceva așa cum dorea, te bătea pe tine pentru o vină închipuită", după cum a povestit starul din "Top Gun".
"A fost una dintre cele mai importante lecții din viața mea. Mă chema lângă el, mă făcea să mă simt în siguranță și apoi, ca din senin, mă lovea!". Viața lui Tom Cruise s-a schimbat în bine după ce mama sa a obținut divorțul, pe când viitorul actor avea 12 ani.
Pamela Anderson, vedeta din "Baywatch" și bomba sexi din nenumărate pictoriale Playboy, a dezvăluit că a fost abuzată sexual de mai multe ori, de-a lungul copilăriei. Începând cu vârsta de 6 ani și până la 10 ani ea a fost abuzată sexual de o femeie angajată de părinți pe post de dădacă. Apoi, la doar 12 ani, Pamela a fost violată de un bărbat de 25 de ani. Poate din aceste motive, Pam susține cu atâta energie campaniile PETA și iubește atât de mult animalele. "Îmi este foarte greu să mai am încredere în oameni", mărturisește ea.
Frumoasa Halle Berry, laureată a premiului Oscar, a povestit, de asemenea, că a crescut cu un tată violent. 'Înainte să fiu Halle Berry, am fost micuța Halle ... o fetiță care a crescut într-un mediu care m-a afectat foarte mult", a susținut ea, povestind că și-a văzut de multe ori mama snopită în bătaie de către tată. "Mi-am petrecut întreaga viață de adult încercând să mă vindec de aceste imagini", a mărturisit ea.
Până a depășit vârsta adolescenței Kelsey Grammer, interpretul psihiatrului Dr. Frasier Crane din seria "Fraser", a trecut prin mai multe drame decât majoritatea oamenilor într-o viață întreagă. Familia lui parcă a fost ținta unui blestem. Crescut de mama sa alături de bunic, la vârsta de 11 ani a trebuit să treacă prin drama morții bunicului. Doi ani mai târziu, tatăl lui Kelsey a fost împușcat și apoi incinerat. Criminalul a reușit să scape de închisoare invocând nebunia și a fost internat într-un ospiciu. Pe când actorul avea 20 de ani, sora lui a fost violată și ucisă, iar el a trebuit să meargă la morgă să identifice cadavrul. Apoi, în 1980, ambii săi frați vitregi au murit într-un accident, pe când practicau scuba în vacanță, în Bahamas.
Christina Aguilera a povestit că ea și mama ei au fost abuzate de tată. Pentru a scăpa de aceste abuzuri, viitoarea cântăreață și-a petrecut o mare parte a copilăriei ascunzându-se alături de mama ei, dintr-un azil pentru femeile victime ale violenței domestice în altul. Din fericire, muzica i-a schimbat viața și a ajutat-o să se vindece. Piesa "I'm Okay" deschide o fereastră către abuzurile suferite de cântăreață în copilărie.
Tatăl actorului Woody Harrelson a fost ucigaș plătit. El a fost condamnat pentru asasinarea unui judecător federal și a încă unui bărbat, pentru bani.
Un caz aparte este cel al celebrului actor Jack Nicholson, care îi spunea mamă bunicii și își considera mama drept sora mai mare. Pe când avea 19 ani, actrița aspirantă June Nicholson l-a adus pe lume pe Jack, fără să știe cu certitudine cine era tatăl copilului. Pentru a-i salva onoarea și cariera, părinții ei s-au oferit să-l crească pe Jack ca și când ar fi copilul lor, iar viitorul actor credea că mama sa îi este soră mai mare. Acest secret a fost dezvăluit într-unul din numerele din 1974 ale revistei Time.
Tatăl lui Tobey Maguire a fost infractor, și încă unul aparent complet lipsit de inteligență. Disperat pentru că nu avea bani, tatăl starului din "Spider-Man" a decis să-și încerce norocul și să spargă o bancă. Principala problemă a fost "planul" ales. Tatăl actorului s-a dus direct în sediul de bancă aflat vis-a-vis a locuința sa, în plină zi, pe jos și fără să poarte măcar o mască. Evident că a fost prins imediat și și-a petrecut doi ani în închisoare.
Specială este și familia starului de arte marțiale Jackie Chan, a cărui mamă conducea o rețea de trafic de droguri și s-a căsătorit cu polițistul care a prins-o.
În anii '40, tatăl actorului, Charles Chan, fost spion pentru naționaliștii chinezi, a ajuns inspector de poliție în port, la Shanghai, locul unde mama starului, Lee-Lee, coordona traficul de opiu și o rețea ilegală de jocuri de noroc.
Porecla ei în lumea interlopă chineză era Big Sister. Inspectorul Charles Chan a prins-o însă, dar în locul unei confruntări kung-fu pe acoperișurile clădirilor din port, cei doi s-au îndrăgostit și s-au căsătorit. Odată cu trecerea Chinei la comunism, cei doi au fugit în Hong Kong unde, după câțiva ani, a venit pe lume și Jackie Chan.