Vânătoarea de la Balc. Zeci de mistreţi vor cădea în bătaia puştii la prima partidă de vânătore ce are loc în acest weekend la Balc, pe domeniul cinegetic administrat de Ion Ţiriac, potrivit
Vânătoarea de la Balc. Wolfgang Porsche este unul dintre invitaţii nelipsiţi ai vânătorii. Moştenitorul imperiului auto a venit, anul trecut, cu o armă de vânătoare lucrată manual, în Austria, şi gravată cu aur. Valoarea acesteia este de 15.000 de euro. A fost unul dintre norocoşii vânătorii, reuşind să împuşte trei mistreţi la prima partidă de vânătoare.
Vânătoarea de la Balc. „Aveţi o ţară minunată, oameni drăguţi, afacerile de aici sunt bune. În ultimii ani au fost mai slabe, dar sper că se vor revigora. Am împuşcat doar 3 purcei mici. Am un urs împuşcat la Braşov, acasă, ca trofeu", a afirma Wolfgang Porschea, la ediţia trecută.
Nu a lipsit nici Klaus Mangold, fostul preşedinte al grupului Dailer-Chrysler.
„Pădurea de aici e o pădure pe care nu o găseşti în Germania. Vânez în Spania, Austria şi asta e cea mai reuşită partidă din Europa. Am împuşcat un porc mic, am văzut mai mulţi, dar trebuie să fii foarte selectiv. Am un trofeu acasă care îmi va aminti tot timpul de România" declara Klaus Mangold, la vânătoarea din ianuarie.