"Cred că o lecţie importantă a pandemiei este că avem nevoie de nişte programe de prevenţie extrem de bine puse la punct, care să fie sustenabile şi care să creeze o perspectivă, şi educaţia sanitară. Trebuie să înceapă timpuriu, încă din şcoală, pentru că vaccinarea trebuie percepută ca un act de normalitate şi nimic altceva, nimic ieşit din comun. Nu trebuie percepută ca un act de eroism sau un lucru care să te facă mai special", a afirmat el, la cea de-a III-a ediţie a videoconferinţei "Sănătate şi FARMA - Sistemul sanitar, sub valul al IV-lea", organizată de Grupul de presă Bursa.
Şeful CNCAV a subliniat că vaccinarea este "un lucru normal", care protejează faţă de boli. "Vaccinarea de decenii încoace este măsura considerată cost-eficientă, care poate să salveze mii şi milioane de vieţi", a explicat medicul.
Valeriu Gheorghiţă a amintit că România a recepţionat peste 20 de milioane de doze de vaccin anti-COVID, iar rata de administrare este de 60%.
"În momentul acesta, România a reuşit să recepţioneze, graţie contractelor încheiate de Comisia Europeană în numele tuturor statelor membre, peste 20 de milioane de doze de vaccin. Avem o rată de administrare de circa 60%. Am activat şi mecanismele de revânzare şi de donaţie, mecanisme care erau prevăzute în acel contract tocmai pentru a asigura un sprijin şi o accesibilitate pentru ţările în curs de dezvoltare sau ţările care nu au reuşit să acceseze devreme vaccinurile pentru protecţia populaţiei", a precizat medicul militar.
El a menţionat că reţeaua logistică privind imunizarea anti-COVID s-a realizat într-un timp "record" pentru ţara noastră, în aproximativ cinci săptămâni.