„Chiar la schemă completă cu doză dublă, chiar și după prima doză avem deja niște beneficii. Avem și schemă cu o singură doză de la Johnson&Johnson, care oferă protecție în timp mai scurt.
Știm acum că vaccinarea completă reduce riscul de infectare de cinci ori pentru Delta. Dacă ne uităm la câte cazuri avem în fiecare zi, dacă împărțim la 5, vedem câte cazuri am fi avut în realitate dacă am fi avut rată de vaccinare peste 80%.
Riscul de deces se reduce de peste 10 ori. Azi, în loc să fie avut 440 de decese, am fi avut cel mult 44", a declarat Valeriu Gheorghiță.
Referitor la refuzul oamenilor de a se vaccina, medicul a declarat: „Principalele motive legate de ezitarea sau refuzul de vaccinare sunt teama de reacții adverse, informațiile insuficiente, în timp ce alte persoane vor să mai aștepte, nefiind convinse încă de eficiența vaccinării anti-Covid”.