„În următoarele zile vom avea parte de o vreme călduroasă în cea mai mare parte a țării. Astfel încât astăzi, maximele se vor încadra în general între 26-33 de grade Celsius. Duminică, între 27-32 de grade Celsius.
Pentru începutul săptămânii viitoare, vremea va fi călduroasă în majoritatea regiunilor, cu maxime cuprinse în general între 28-34 de grade Celsius. Cea mai călduroasă zi va fi marți, cu valori termice cuprinse între 29-36 de grade. Referitor la manifestările de instabilitate, acestea vor fi local în Banat și Oltenia și izolat în zona Crișana, pe parcursul zilei de astăzi. Mâine, manifestările de instabilitate vor fi local în Crișana, Banat, Oltenia, Dobrogea, precum și în zona montană și submontană.
În București, astăzi, o vreme călduroasă, cu maximul în jurul valorii de 32 de grade Celsius. Vor și înnorări seara și noaptea, dar va fi probabilitate redusă pentru ploi de scurtă durată. Pe parcursul zilei de duminică, vremea se va menține călduroasă, cu maximul în jurul a 31 de grade. Probabilitate mai ridicată pentru averse și descărcări electrice, după-amiaza și seara.
Săptămâna viitoare va debuta cu o vreme în continuare călduroasă, cu maxime în jurul a 32 de grade până marți, în jurul a 35 de grade. Cei care sunt pe litoral în vacanță se pot aștepta astăzi și mâine la o vreme în general frumoasă, caldă, cu apa mării cu valori în jurul a 22 de grade Celsius. Cu alte cuvinte, se vor bucura de aceste zile”, a precizat meteorologul Raul Ilea, la Realitatea PLUS.