„Alimentele au devenit parte din arsenalul de teroare al Kremlinului şi nu putem tolera acest lucru”, a afirmat oficialul european în Parlamentul European reunit la Strasbourg, relatează Agerpres care citează dpa.
Ursula von der Leyen a răspuns, astfel, încercărilor Moscovei de a da vina pe sancţiunile Occidentului pentru creşterea preţurilor la produse alimentare la nivel global, sancțiuni impuse însă ca răspuns la declanşarea invaziei ruse asupra Ucrainei.
Livrările de cereale din Ucraina, unul dintre cei mai mari exportatori la nivel mondial, au fost reduse în mod drastic din cauza blocadei impuse de Rusia asupra porturilor ucrainene şi a bombardamentelor asupra depozitelor.
Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) a atenţionat că războiul va agrava foametea la nivel global, cele mai vulnerabile în acest sens fiind 54 de ţări africane care importă aproape jumătate din grâul lor din Ucraina şi Rusia.
În acest context extrem de delicat, Naţiunile Unite încearcă să medieze un acord între Rusia, Ucraina şi Occident, scopul principal fiind reluarea exporturilor din porturile de la Marea Neagră.
Ursula Von der Leyen a declarat, astfel, în plenul PE că 20 de milioane de tone de grâu sunt blocate în Ucraina şi a subliniat că sancţiunile „nu vizează produsele alimentare de bază”.
„Ele (sancţiunile) nu vizează comerţul cu grâu sau alte alimente între Rusia şi ţări terţe”, a spus ea, adăugând că embargoul portuar al blocului comunitar asupra navelor sub pavilion rusesc prevede o exceptare totală a produselor agricole ruseşti.
Războiul declanşat de preşedintele rus Vladimir Putin în Ucraina „alimentează criza alimentară, nu altceva”, a subliniat Ursula von der Leyen.
Situația este cu atât mai dificilă cu cât negocierile organizate, astăzi, în Turcia, privind deblocarea exporturilor de cereale din Ucraina au eșuat.
În ciuda granțiilor pe care susține că le oferă, Ucraina refuză să demineze portul Odesa pentru a permite exportul, fiindcă forțele ruse ar putea profita de situație și să atace orașul.