Singurătatea face parte din condiția umană, e precum un semn de avertizare primordial, precum foamea sau setea, care ne face să căutăm o resursă primară: conexiunea. Cu alte cuvinte, milioane de ani de evoluție ne-au transformat în creaturi care au nevoie de legături sociale în același mod în care avem nevoie de hrană și apă.
Și totuși ne găsim din ce în ce mai izolați. Potrivit unor studii, 80% din oamenii sub 18 ani și 40% din cei peste 65 de ani se confruntă cu singurătatea. Aceasta poate duce la dezvoltarea unor tulburări mentale precum depresia, alcoolismul, tulburări de personalitate dar are efecte și asupra sănătății fizice. De asemenea, singurătatea poate duce la diabet, boli autoimune sau chiar boli cardiovasculare.
În acest sens, o echipă de cercetători de la Universitatea din Chicago lucrează la crearea unei pastile care ar putea reprezenta leacul împotriva singurătății. „Singurătatea este rezultatul unor semnale biologice care sporesc sentimentul de vulnerabilitate în fața pericolelor și cresc astfel dorința de a fi conectați cu alții", a declarat Stephanie Cacioppo, neurologul care conduce cercetarea.
Important de precizat este faptul că specialiștii nu vor să creeze o pastilă care să trateze afecțiunile produse de singurătate, ci vor să trateze direct sursa. Astfel, vor folosi un neurosteroid, numit pregnenolon, despre care se știe că reduce simptomele tulburărilor legate de stres și reduc hipervigilența din creier care apare atunci când o persoană este expusă amenințărilor sociale.
Scopul în sine, așadar, nu este să te facă să nu te mai simți singur, ci să interfereze cu modul în care singurătatea îți afectează creierul și corpul. Însă, va fi nevoie de mai multe teste și analize până când această pastilă să apară pe piață.