Judecătoria sectorului 5 a admis, vineri, cererea depusă de Parchetul General privind redeschiderea urmăririi penale împotriva fostului președinte Traian Băsescu în legătură cu o declarație pe care acesta a făcut-o în 2007, în contextul demersurilor de suspendare a sa din funcție.
"Admite cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția de urmărire penală și criminalistică. În baza art. 335 C. proc. pen., constată legalitatea și temeinicia ordonanței din data de 11.05.2015 emisă în dosarul nr. 1305/P/2007 al acestui Parchet și confirmă redeschiderea urmăririi penale în cauză, cu privire la fapta sesizată prin plângerea penală formulată de către Șerb Ioan împotriva intimatului Băsescu Traian. Definitivă", se arată în decizia instanței.
Parchetul General a deschis acest dosar pe numele lui Traian Băsescu pe baza unei plângeri depuse împotriva fostului președinte de Ioan Șerb.
Pe 17 aprilie 2007, Băsescu a afirmat că, dacă Parlamentul va vota suspendarea sa din funcție, își va da demisia în cinci minute, relatează agerpres.ro.
"În situația în care, în pofida avizului Curții Constituționale, Parlamentul va vota suspendarea mea, în maxim cinci minute de la vot voi demisiona din funcție și voi chema în fața electoratului și pe cei care au generat un abuz constituțional", spunea atunci șeful statului, într-o declarație de presă.
Ulterior, Băsescu a renunțat la decizia de a demisiona.
Parchetul General a deschis mai multe dosare penale pe numele lui Traian Băsescu în urma unor plângeri depuse împotriva lui de diverse persoane.
"Dosarul este redeschis la cererea Parchetului General, ca urmare a unei reclamaţii făcute de un domn din Craiova, în 2007. Mi se reproşează că am făcut declaraţia politică legată de demisia în 5 minute, dar eu am revenit în aceeaşi zi anunţând că nu mai demisionez", a precizat Traian Băsescu, în urmă cu doar câteva zile.
"Cred că înainte de a cere redeschiderea dosarului de urmărire penală, Parchetul General ar fi putut să studieze şi Constituţia României şi deciziile CCR. Nu au avut timp să citească. Mergem la Parchet cu Constituţia şi deciziile CCR care dau deplină libertate preşedintelui României la declaraţii politice, atitudini, poziţii, exprimarea unor puncte de vedere care vizeaza nu doar ţara, dar şi pe el însuşi", a mai spus Traian Băsescu.