Bărbatul a murit la Spitalul de Urgenţă Florească, unde fusese transferat în urmă cu câteva zile, după ce iniţial a fost internat de la Spitalul Judeţean Galaţi.
Conform Ministerului Sănătăţii, pacientul avea arsuri de gradul I, II și III pe 65% din suprafața corpului și a fost intubat încă de la internare, însă nu avea arsuri de căi aeriene.
Celălalt bărbat incendiat este în continuare internat la Spitalul din Galaţi, secţia de Arşi. Acesta are arsuri pe 20% din suprafaţa corpului.
Miercuri, Tribunalul Galați a emis pe numele bărbatului care a incendiat doi oameni a străzii un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, pentru tentativă la săvârșirea infracțiunii de omor calificat. Pe 21 octombrie, un bărbat de 49 ani, fără locuință, în urma unui conflict spontan cu cele două victime, după ce s-a asigurat că acestea dorm, a aprins niște ziare și le-a pus la picioarele lor, cu intenția de a se răzbuna pentru că l-ar fi acuzat că le-ar fi furat niște haine.
Flacăra s-a extins cu repeziciune, iar cele două persoane au suferit arsuri pe corp, fiind transportate la Spitalul de Urgență din Galați pentru îngrijiri medicale de specialitate.