Untold 2018. Cea de-a patra ediţie a festivalului va avea loc la Cluj-Napoca în perioada 2-5 august 2018, urmând ca lista de artişti invitaţi să cuprindă aproximativ 250 de nume. Managerul general al Untold, Bogdan Buta, a declarat joi seară, într-o conferinţă de presă, că vrea ca anul viitor să ''ridice ştacheta şi mai sus', surprinzând plăcut publicul. În cadrul conferinţei a fost prezentat şi un aftermovie al ediţiei din 2017.
Untold 2018. 'Urmărim să mărim capacitatea prin creşterea scenelor secundare şi prin aducerea mai multor artişti live, a spus dl. Buta, pentru ca să vină cât mai mulţi fani alături de noi. Anul viitor ne propunem să creştem şi numărul de artişti, de la 220 câţi au fost în 2017 la 250. De săptămâna viitoare, fanii au ocazia să cumpere bilete la un preţ special, de 400 de lei, în condiţiile în care preţul final urmează să ajungă la 650 de lei', a declarat Buta.
Untold 2018. Pe lista pentru 2018 se regăsesc numele unor artişti care au participat deja la ediţiile anterioare ale Untold, dar şi nume noi. La cea de-a treia ediţie Untold de anul acesta au luat parte, în total, în cele patru zile ale evenimentului, peste 330.000 de persoane.