Primele livrări sunt prevăzute pentru începutul anului viitor, după aprobarea vaccinului de către Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), aşteptată pentru data de 6 ianuarie 2021.
În SUA, vaccinul Moderna pare să fi primit deja vineri aprobarea din partea Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA), potrivit unei declaraţii a preşedintelui Donald Trump, încă neconfirmată de FDA.
Primul vaccin împotriva COVID-19 care va fi livrat statelor UE este cel produs de compania americană Pfizer în colaborare cu cea germană BioNTech, EMA urmând să se pronunţe pe 21 decembrie asupra autorizării acestuia. Comisia Europeană a contractat în numele statelor membre 300 de milioane de doze din vaccinul Pfizer-BioNTech.