În jurul orei 3.00 dimineața, un turist, fiind vorba de un bărbat de 34 de ani, din București, s-a aruncat de la etajul 10 al unității hoteliere.
”În această dimineață, în jurul orei 03:05, polițiști din cadrul Secției de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană s-ar fi aruncat de la etajul 10 al unui hotel din stațiunea Mamaia. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat de 34 de ani. La fața locului s-a deplasat și un echipaj medical, care a constatat decesul bărbatului. În cauză, a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, potrivit reprezentanților din cadrul IPJ Constanța.