Un tribunal turc a dispus duminică încarcerarea primarului Istanbulului, Ekrem Imamoglu, în aşteptarea procesului, potrivit presei de stat şi altor posturi de televiziune, într-o decizie ce riscă să declanşeze cele mai ample proteste din Turcia din ultimul deceniu, transmite Reuters, conform news.ro
Imamoglu, principalul rival politic al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, a fost trimis în arest împreună cu cel puţin alte 20 de persoane, într-o anchetă privind fapte de corupţie, a anunţat instanţa.
O decizie separată într-un dosar legat de acuzaţii de terorism este încă în aşteptare.
Decizia vine în contextul în care partidul principal de opoziţie, lideri europeni şi zeci de mii de protestatari au criticat acţiunile împotriva lui Imamoglu, calificându-le drept motivate politic.
MAE, atenționare de călătorie pentru Turcia. Marile orașe, paralizate de proteste. Românii sunt sfătuiți să evite zonele aglomerate
Imamoglu a fost demis din funcție
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care urmează să fie închis duminică pentru 'corupție', a fost demis din funcții, a anunțat Ministerul de Interne turc, relatează AFP.
'Ekrem Imamoglu, primarul municipalității metropolitane din Istanbul (...) a fost suspendat din funcții', a anunțat ministerul într-un comunicat.
'Nu voi ceda niciodată, totul va fi bine', a promis Ekrem Imamoglu, după decizia tribunalului de a-l încarcera pe perioada anchetei pentru acuzații de 'corupție' de care este vizat, notează Reuters și AFP.
Într-un mesaj postat pe rețeaua X prin intermediul avocaților săi, primarul, principalul adversar al președintelui Recep Tayyip Erdogan, a făcut apel către susținătorii săi 'să nu-și piardă speranța' și 'să nu se descurajeze'.
Primarul, care reprezintă formațiunea de opoziție CHP (Partidul Republican al Poporului), rămâne în arest în legătură cu acuzațiile de corupție care i se aduc, în schimb justiția a respins cererea de încarcerare pentru 'terorism', menționează Reuters și AFP, scrie Agerpres.