Intervenție a pompierilor constănțeni în gara din localitatea Dorobanțu după ce cinci vagoane ale unei garnituri de marfă, încărcate cu cărbuni, au fost cuprinse de flăcări.
Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, focul se manifesta mocnit, în zonă fiind trimise două autospeciale de stingere ale Detașamentului Medgidia şi un echipaj de prim ajutor SMURD. Reprezentanţii ISU Dobrogea au precizat că vagoanele respective „doar fumegă”, fără să fie o situație deosebită.
După ce va fi lichidat, pompierii vor stabili din ce cauză a izbucnit incendiul.