Tânărul a furat un autoturism, a intrat în şanţ cu el, apoi a mai furat unul cu care a intrat în gardul unui imobil, informează, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.
„Bărbatul, care nu deţine permis de conducere, este bănuit că, în noaptea de 1 spre 2 octombrie, în timp ce se afla în localitatea Cristian, ar fi sustras un autoturism, parcat şi cu cheile în contact, pe care l-ar fi condus aproximativ 3 kilometri, după care ar fi pierdut controlul direcţiei, oprindu-se în şanţ. Bărbatul ar fi abandonat autoturismul avariat şi, după o scurtă deplasare pe jos, ar fi sustras un alt turism, parcat şi cu cheile în contact, şi l-ar fi condus pe o distanţă scurtă deoarece a intrat în coliziune cu gardul unui imobil”, precizează reprezentanţii IPJ Sibiu.
Din fericire, ambele accidente s-au soldat doar cu pagube materiale.
Poliţiştii l-au prins duminică pe bărbat şi l-au reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările sunt continuate la nivelul Poliţiei Oraşului Sălişte, Post Poliţie Cristian, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
Bărbatul este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt în scop de folosinţă, distrugere din culpă, conducere fără permis.