„Cred că am făcut o greșeală. Am crezut că este o farsă, dar nu este”, acestea ar fi fost ultimele cuvinte ale tânărului care a decedat într-un spital diN San Antonio.
Reprezentanta unității medicale, dr. Jane Appleby, a declarat că pacientul le-a spus asistenților despre petrecerea la care a participat și care ar fi fost organizată de o persoană diagnosticată cu COVID-19. „Ideea e că oamenii se întâlnesc pentru a vedea dacă virusul este real și dacă cineva se infectează”, a adăugat ea, precizând că a făcut public povestea tânărului de 30 de ani nu pentru a speria oamenii, ci pentru a-i face să înțeleagă că virusul poate infecta pe oricine.
Statul Bexar, unde se află San Antonio, are în prezent 18.602 de cazuri de coronavirus confirmate, cu o creștere de 923 de astfel de cauri față de ziua devineri, potrivit Departamentului de Sănătate.
Intervalul de vârstă în care apar cele mai multe cazuri cuprinde persoane cu vârste între 20 și 29 de ani, ceea ce reprezentă 24% din totalul cazuilor noi, respectiv 30 până la 39, care reprezintă 20% din totalul cazurilor noi.
Appleby a spus că în spitalul la care lucrează se prezintă cu precădere pacienți cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani. Dintre aceștia, unii pot fi tratați și externați, iar alții se îmbolnăvesc grav.
Medicul a avertizat că virusul „nu face discriminări” și a încurajat populația să poarte o mască și să rămână acasă cât mai mult posibil.
Vă reamintim de un caz halucinant petrecut în Alabama, unde studenții din Tuscaloosa care au fost diagnosticați cu COVID-19 au început să participe la petreceri în oraș și împrejurimi ca parte a unui concurs care presupune desemnarea unui câștigător în cazul primei persoane care se va infecta cu virusul din China. Totul în plină pandemie de coronavirus care a urcat Statele Unite ale Americii pe prima poziție în topul țărilor cu cel mai mare număr al cazurilor de COVID-19, dar și al deceselor provocate de infecția cu acest virus.