Părinții spun că joi, 28 august, la prânz, au vorbit ultima dată cu el la telefon. Băiatul i-a anunțat că merge să își cumpere haine, iar Andrei i-a spus mamei că mai are puțină baterie la telefon, gds.ro.
"Eu am plecat cu soțul la țară și el a rămas acasă. Când eram pe drum, l-am sunat să văd ce face și mi-a spus că merge să își cumpere niște haine și adidași că era reducere, apoi mi-a spus că mai are doar o linie de baterie la telefon. Mai târziu când am vrut să îl sun nu mai mergea telefonul. Deja se închisese“, a povestit îndurerată mama lui Andrei.
Părinții lui Andrei au găsit acasă toate actele băiatului, inclusiv portofelul cu bani, pe masă, lucru ce i-a pus pe gânduri, dar nu au mai putut să ia legătura cu el, telefonul fiind era închis. Au așteptat până noaptea târziu ca fiul lor să se întoarcă acasă, dar nu primit nici o veste. "Am ajuns acasă, iar el nu a mai venit. Am așteptat până târziu, am sunat pe la rude, pe la prieteni, dar nimeni nu știa nimic de el, nici măcar verișorul lui cu care umbla mereu", a spus femeia.
A doua zi au început căutările, pe la spital, morgă, rude, prieteni, dar nimic. "Nu ne explicăm ce l-a făcut să plece pentru că nu l-am certat, nu am avut nici o discuție mai aprinsă cu el. Nu știm nimic. Era un copil model, singurul nostru sprijin. Se pregătea să meargă în anul II la Drept", a spus cu lacrimi în ochi tatăl lui Andrei.
Andrei avea și o iubită, însă părinții spun că băiatul se despărțise de ea și nici nu au cunoscut-o. „Andrei avea o iubită, dar nu a apucat să ne-o prezinte. Nu știm dacă a mai vorbit cu ea, dar, dacă ea știe ceva de el, o rugăm să ne anunțe“, a spus tatăl lui Andrei.
Disperați, părinții au cerut sprijinul poliției. „Andrei, dacă ești plecat undeva sau dacă ai făcut ceva, te rugăm să ne anunți. Noi te iubim și te vrem acasă. Avem nevoie de tine. Te rugăm să vii acasă“, este mesajul mamei lui Andrei.