Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, din municipiul Brăila, a mers la sediul IPJ însoţit de un avocat şi a fost dus la spital pentru prelevarea de probe biologice şi pentru a se afla dacă a fost băut în momentul producerii accidentului.
Şoferul în cauză circula duminică seară cu viteză pe Calea Călăraşilor, când a pierdut controlul asupra volanului şi a intrat într-un grup de persoane, care se afla pe trotuarul din faţa Bisericii 'Buna Vestire' şi participa la o nuntă.
În urma impactului, două persoane au ajuns la spital, respectiv un bărbat de 35 de ani şi o femeie de 29 de ani, bărbatul fiind transferat la un spital din Bucureşti, pentru că riscă să rămână infirm.
Autorul accidentului a abandonat maşina şi a fugit înainte ca echipajele de poliţie să sosească la faţa locului.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.
Sursa: agerpres.ro