Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au coordonat acţiunea de prindere a psihologului, pe baza unui denunţ.
Potrivit presei locale, Lavinia Alina Raţ ar fi primit 600 de euro, dintre care 200 euro îi reveneau. Cei 400 de euro rămaşi trebuia să-i înmâneze, la rândul ei, altor doi medici dintr-o comisie de evaluare psihologică.
În schimbul acestor bani, specialiştii ar fi trebuit ca la controlul periodic al unei paciente - sora denunţătorului - să declare că aceasta nu mai suferă de retard mintal cu handicap grav şi, prin urmare, să nu îi mai dea tratamentul obligatoriu, dispus a fi luat prin ordin dat de o instanţă.
Psihologul urmează să fie prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.