Un nou priect de lege propune eliminarea limitării existente în prezent cu privire la numărul armelor de apărare și pază ce pot fi procurate cu autorizație. De asemenea, actul legislativ mai propune și eliminarea obligației de obținere a unei autorizații de scoatere de pe teritoriul României a acestora, pentru deținătorii de arme ce au permis european.
Schimbările propuse prin proiectul de lege aflat în Parlament vizează Legea 295/2004 privind regimul armelor, componentelor esențiale și al munițiilor.
Dacă acum legislația permite acordarea autorizației de procurare doar pentru două arme de apărare și pază, după ce măsurile conținute de proiectul legislativ vor ajunge să se aplice, limitarea va fi eliminată, astfel că vor putea fi procurate oricâte astfel de arme, scrie avocatnet.
Schimbarea este motivată, potrivit inițiatorilor, de faptul că “prevederea actuală este restrictivă la «cel mult două arme», atât timp cât numărul armelor de colecţie (inclusiv cele de pază şi apărare) este nelimitat”.
În plus, deținătorii de pașapoarte europene pentru arme de foc nu vor mai fi obligați să obțină o autorizație de scoatere de pe teritoriul României a armelor letale atunci când călătoresc în afara Uniunii Europene (UE).
Concret, definiția paşaportului european pentru arme de foc se va modifica și va deveni: “documentul emis la cerere, în condiţiile legii, de autoritatea competentă, care conferă titularului dreptul de a circula pe teritoriile statelor membre, precum și pe teritoriul statelor terţe, împreună cu armele înscrise în acest document, numai în măsura în care deţinerea, portul şi folosirea acestor arme este permisă în statul în care urmează să călătorească sau, după caz, dacă este autorizat de autorităţile competente ale acelui stat să introducă pe teritoriul său armele respective”.
Într-un efort de a clarifica lucrurile, proiectul legislativ introduce un nou alineat care stipulează că deținătorii de pașapoarte europene pentru arme de foc vor avea voie să călătorească în state terțe cu armele și muniția înscrise în pașaport, fără a fi necesară obținerea unei autorizații de scoatere de pe teritoriul României pentru călătorii în acele state sau altor documente eliberate de poliție.
Proiectul de lege se află momentan în dezbaterea Senatului. Penru a intra efectiv în vigoare, acesta trebuie să fie aprobat de Parlament, promulgat de președintele țării și apoi publicat în Monitorul Oficial.