În cadrul unei emisiuni difuzate de Radio Dobrogea, ÎPS Teodosie a făcut mai multe declaraţii considerate controversate, printre care şi sfatul dat unei femei aflate într-o situaţie de abuz.
CNA a considerat că trebuie sanţionată lipsa menţiunii numărul de telefon «Telverde destinat victimelor violenţei domestice”. Legea obligă radiodifuzorii ca atunci când au dezbateri sau ştiri despre abuzuri să difuzeze automat acest număr. În trecut, şi marile posturi generaliste au fost sancţionate cu amenzi sau somaţii pentru lipsa acestui număr.
Cazul a ajuns pe masa CNA după o autosesizare a unui membru CNA.
Arhipeiscopul Tomisului are apariţii periodice la Radio Dobrogea, emisiune difuzată în FM, dar şi online, unde acesta răspunde întrebărilor venite de la enoriaşi.
Cum sună una dintre înrebări:
„După mulţi ani de căsătorie s-a întărit convingerea că cel de lângă mine nu are empatie, aş putea spune că am fost abuzată psihologic. Din cauza lipsei de empatie, în momentele de bucurie, el mi-a adus supărare imediată, iar în momentele în care aveam nevoie de sprijinul lui moral, nu m-a susţinut. Există vindecare? Care este soluţia?”
Răspunsul ÎPS Teodosie a fost că femeia ar trebui să-şi „ducă crucea”.
ÎPS teodosie: „Poate exista şi vindecare, dar dumneata, care ai primit taina cununiei, trebuie să-ţi duci crucea, să te rogi să suplinească Dumnezeu această lipsă de empatie, pentru că ai un legământ. Soluţia este să nu vă despărţiţi, vindecarea o dă Dumnezeu.”
În aceeaşi emisiune, episcopul îi face o recomandare asemănătoare altei femei care spune că nu simte nevoie de a avea relaţii cu soţul ei.
„Sunt femeie şi sunt căsătorită de doi ani, niciodată nu simt nevoia de a avea relaţii cu soţul meu, iar pe el îl deranjează. Ce putem face pentru a menţine întreagă căsnicia?”, a fost întrebarea femeii.
În replică, IPS Teodosie a răspuns:
„Ce să faceţi? Să fiţi şi după voia soţului, nu numai după voia dumneavoastră. V-aţi căsătorit, căsătoria este o cruce. De aceea, cununile pe care le-aţi primit pe cap sunt cununi de mucenici, să faceţi şi voia soţului ca să nu destrămaţi căsnicia”.