“În cadrul unei acțiuni efectuate de către Poliția Locală Titu, în noaptea de 13.06.2021 a fost depistat un nou transport, un autocamion TIR plin cu gunoaie menajere provenind din alt județ.
Garda de Mediu a fost solicitată telefonic de către reprezentantul Poliţiei Locale Titu în vederea verificării unui transport de deşeuri ce urma a fi descărcat la Depozitul de deşeuri Titu.
În urma controlului efectuat la Unitatea Administrativă Titu, Garda de Mediu a constatat faptul că depozitarea deşeurilor menajere se realizează într-o celulă (Celula 2) care nu este cuprinsă în autorizaţia de mediu. Așadar, s-a dispus ca măsură interzicerea depozitării deşeurilor în Celula 2 până la revizuirea sau obţinerea unei autorizaţii de mediu care să o includă şi pe aceasta.
Celula 1 din depozitul Titu, care este autorizată, este plină şi nu se mai poate depozita în aceasta.
La acțiune a fost prezentă o patrulă mixtă a poliției naționale și a jandarmeriei. De asemenea, au fost prezenți: viceprimarul orașului Titu, Chițu Gabriela și administratorul public al orașului Titu, Sandu Marius Adrian”, se arată într-un comunicat al Primăriei Orașului Titu.