În noaptea de 14 spre 15 aprilie 1915, RMS Titanic, s-a scufundat după ce a lovit un aisberg, în mijlocul Oceanului Atlantic. La bord se aflau 2.500 de pasageri, din care au murit 1491.
Cea mai mare catastrofă maritimă a secolului XX a inspirat de nenumărate ori poveşti ecranizate, până la celebrul film regizat de James Cameron, lansat în 1997.
Condiţiile acestui naufragiu se crede că nu au fost elucidate, dar la mai mult de 100 de ani după dezastru apar noi dezvăluiri care ar putea relansa ancheta.
Potrivit ziarului britanic The Independent, jurnalistul şi istoricul Senan Moloney, pretinde într-un documentar difuzat pe Channel 4, pe 31 decembrie, că un incendiu survenit cu mai multe zile înainte de coliziunea Titanicului cu aisbergul ar fi la originea catastrofei, conform news.ro.
Fotografii din epocă, ignorate de anchetatori, care au fost făcute înainte ca vaporul să plece, i-au permis să ajungă al această concluzie. Pe baza acestora, Senan Moloney a scos în evidenţă petele negre, mari de aproximativ 10 metri care se văd înainte şi la dreapta carenei, adică în apropierea zonei unde s-a produs şocul dintre pachebot şi aisberg.
Potrivit mai multor experţi intervievaţi de jurnalist aceste pete ar fi proba existenţei unui incendiu survenit la unul din rezervoarele cu carburant situat în buncărul navei.
O ipoteză ar fi că focul s-ar fi declanşat chiar înante de a lansa vasul la apă, pe şantierul maritim din Belfast.
Pentru Senan Moloney, acest accident ar explica rapiditatea cu care vaporul s-a scufundat, odată ce s-a lovit de aisberg.
După J.Bruce Ismay, preşedintele companiei care a construit Titanicul, echipajul navei ar fi avut interdicţie strictă de a nu anunţa pasagerii despre incendiu.
În documentarul său, "Titanic: The New Evidence", regizorul a adăugat: "Acest naufragiu nu este doar istoria unei coliziuni între un aisberg şi un pachebot. Este un cumul de factori extraordinari care au permis catastrofa: focul, gheaţa şi o neglijenţă criminală", concluzionând că "acest incendiu era cunoscut de echipaj, care a decis să-l ignore. Titanicul nu ar fi trebuit să fie lansat la apă niciodată".