Poliţiştii fac investigaţii pentru depistarea lui Ioan Bene, după ce nu l-au găsit la domiciliu, atunci când au mers să-l încarcereze la Penitenciarul Gherla.
Potrivit Mediafax, avocatul său a susţinut că Ioan Bene este plecat în concediu, acesta neputând preciza dacă este în ţară sau în străinătate.
Condamnat în acelaşi dosar, fostul şef al Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu, se află deja în închisoare, după ce a primit o condamnare de 6 ani şi 4 luni de închisoare pentru cinci infracţiuni de luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi complicitate la spălare de bani.
Omul de afaceri Ioan Bene, condamnat la 3 ani şi 8 luni la închisoare pentru dare de mită în dosarul fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a fost dat în urmărire de poliţişti în 31 ianuarie întrucât nu a putut fi găsit la domiciliu pentru a fi încarcerat în Penitenciarul Gherla, avocatul său susţinând că este plecat în concediu.
Ioan Bene conduce mai multe firme care au derulat proiecte cu Consiliul Judeţean Cluj, printre care cel de construire a noii piste de 3.500 de metri a Aeroportului Internaţional "Avram Iancu" Cluj. Acesta are în derulare şi proiecte imobiliare, dar este şi cumpărătorul fostului hotel "Continental" din centrul municipiului Cluj-Napoca, pe care vroia să îl reabiliteze. Bene mai este cercetat şi într-un alt dosar de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti pentru infracţiuni de evaziune fiscală şi spălare de bani.