Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Vaslui, ancheta în acest caz a fost declanşată în urma unei plângeri depuse la postul pe poliţie din Ghergheşti de către mama victimei, care susţine că fiul său, în vârstă de 11 ani, ar fi fost victima unei agresiuni comise de un coleg de clasă.
În sesizare, femeia reclamă că băiatului său i-ar fi fost pusă piedică intenţionat pe holurile şcolii de către colegul de clasă, într-o pauză dintre ore. În urma căzăturii, copilul de 11 ani şi-a fracturat mâna.
"Elevul a fost transportat de către tatăl său, cu o maşină particulară, la Spitalul de Urgenţă Bârlad, de unde apoi a ajuns la Spitalul de Copii "Sfânta Maria" Iaşi. În urma plângerii depuse de mama victimei, poliţiştii fac cercetări în acest caz sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe", a declarat, miercuri, responsabilul mass-media din cadrul Poliţiei Judeţene Vaslui, Alina Tonică.
Pe lângă cercetările poliţiştilor, conducerea şcolii din Ghergheşti desfăşoară propria anchetă internă, în urma căreia se vor lua eventualele măsuri de sancţionare a elevului agresor.
"Din ceea ce ne-a comunicat conducerea unităţii de învăţământ, elevul care şi-ar fi agresat colegul de clasă este unul cu probleme pe linie de disciplină. Drept dovadă, pe primul semestru din actualul an şcolar, copilul are nota şase la purtare. Consiliul Profesoral este cel care va analiza cazul şi va lua o eventuală măsură de sancţionare a elevului vinovat de producerea incidentului în şcoală”, susţine inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui, Gabriela Plăcintă.
Dacă va fi găsit vinovat în urma anchetei, elevul care i-ar fi rupt mâna colegului de clasă riscă o notă sub şase la purtare şi pe cel de-al doilea semestru, ceea ce, automat, i-ar aduce repetenţia.