Bebeluşul s-a simţit rău de vineri. Mama lui l-a dus la medicul de familie din satul Falcău, judeţul Suceava. Doctorul i-a spus că băieţelul are febră din cauză că îi ies dinţii şi a recomandat antibiotic injectabil. La doar două zile starea lui s-a înrăutăţit. Copilul făcea convulsii.
"Am constatat că îşi dă ochii peste cap şi tresare aşa. L-am dus la urgenţă, la Rădăuţi. De la Rădăuţi l-a transferat la Suceava, la pediatrie, la urgenţă. La urgenţe i-au făcut anumite medicamentaţie şi apoi la boli infecţioase, spitalul mic", spune Otilia Urcaciu, mama copilului.
Micuţul a fost trimis din nou la Terapie Intensivă. Medicul de gardă sucevean s-ar fi purtat urât cu femeia după ce i-ar fi cerut ajutorul când a văzut că fiului ei îi curge sânge din nas.
"Au zis că e normal, că e suspect de meningită. A intrat în comă. Am întrebat cum se simte copilul şi mi-a zis: "Tu nu vezi cum se simte?" S-a purtat foarte urât. Am stat nemâncată acolo. Am stat o zi jumătate şi o noapte fără nimic", mai spune mama.
Disperată, mama a decis să ceară transferul la Iaşi. Copilul a fost preluat de un elicopter SMURD. După un stop cardiorespirator în Suceava şi altul în elicopter, bebeluşul a mai făcut unul la Iaşi, iar inima lui a cedat.
"A venit practic în stop cardio-respirator, cu manevre de resuscitare în curs. Din păcate, nu răspunde manevrelor de resuscitare şi se declară decesul. La observaţii sepsis era trecut acolo, lucru care pare să se confirme", a declarat Lucian Cernahoschi, medic UPU Sf. Maria Iaşi.
O asociaţie umanitară din Iaşi s-a oferit să ajute familia. "Ne-am oferit să cumpărăm cele necesare pentru înmormântarea micuţului Matias şi să ajutăm părinţii să ajungă cu micuţul acasă. Deja am contactat un avocat, vom face plângere penală", spune Alina Cătălina Bucur.
Familia este hotărâtă să depună plângeri împotriva spitalului din Rădăuţi şi a celui din Suceava.