Grupul american Invesco, aflat în top 20 cei mai mari manageri de bani din lume, a cumpărat în martie un milion de acţiuni la Romgaz (SNG), marcându-şi astfel revenirea pe bursa de la Bucureşti după mai bine de un deceniu de absenţă.
Gigantul american a intrat în acţionariatul Romgaz prin intermediul a două fonduri de investiţii dedicate companiilor mici - European Small Company şi International Small Company, potrivit zf.ro.
Deşi producătorul de gaze este a doua cea mai mare companie locală de pe bursa de la Bucureşti, cu o capitalizare de 13,6 mld. lei, lichiditatea scăzută a acţiunilor SNG, dar şi a pieţei locale de acţiuni în ansamblu, l-a făcut pe Invesco să revină pe bursa de la Bucureşti cu fondurile dedicate companiilor mici.
„Cred că Romgaz este o oportunitate interesantă şi un bun exemplu despre cum nu ne este teamă să ieşim de pe drumurile bătătorite când indicatorii de evaluare ne conving", scrie Jason Holzer, administator senior de portofoliu la Invesco.
Investiţiile străine s-au redus semnificativ anul trecut
Investiţiile străine directe au scăzut anul trecut cu 10,6% faţă de 2013, la circa 2,43 miliarde euro, de la un vârf de 2,71 miliarde euro atins în 2013 după declanşarea crizei economice, în decembrie fiind atrase fonduri de 304 milioane euro, reiese din datele Băncii Naţionale a României.
"Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 2.426 milioane euro, din care participaţiile la capital (inclusiv pierderea netă estimată) au înregistrat 2.581 milioane euro, iar creditele intragrup au avut o valoare negativă de 155 de milioane euro (net)", se arată într-un comunicat al BNR.
În decembrie au fost atrase investiţii străine de 304 milioane euro, al treilea nivel atins anul trecut, după cel din noiembrie, soldul anual urcând astfel de la 2,12 miliarde euro.
În luna noiembrie a fost înregistrat cel mai mare nivel al investiţiilor străine directe atrase de România de la începutul anului trecut, de 531 milioane euro, urmat de cel din mai, de 306 milioane euro.
La polul opus, cu cele mai reduse niveluri ale investiţiilor, s-au situat lunile februarie, cu 36 milioane euro, şi octombrie, cu 80 milioane euro.