O echipă de chirurgi de la Institutul Clinic Fundeni, formată din dr. Vlad Olaru şi dr. Lucas Discălicău, s-a deplasat la UniHospital, Panagyurishte, pentru prelevarea rinichilor de la un donator bulgar aflat în moarte cerebrală, a cărui familie a fost de acord cu donarea de organe.
Astfel, cei doi pacienţi români au fost salvaţi în urma intervenţiilor de transplant renal realizate cu succes de echipele de chirurgi conduse de dr. Cătălin Baston şi dr. Costin Gîngu.
"Mulţumim cu profund respect şi recunoştinţă în primul rând familiei donatorului pentru gestul făcut, precum şi echipei medicale de la UniHospital, Panagyurishte, şi colectivului Agenţiei Executive de Supervizare Medicală a Republicii Bulgaria pentru efortul deosebit depus în realizarea acestei misiuni salvatoare de vieţi şi pentru colaborarea extraordinară pe care am avut-o. De asemenea, mulţumim Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov pentru sprijinul prompt acordat în transportul echipelor de prelevare şi organelor", a arătat dr. Guenadiy Vatachki, consilier ANT, medic specialist chirurgie IC Fundeni.