Eşecul vizitei în SUA a prim-ministrului Dăncilă, precum şi eşecul numirii Rovanei Plumb în funcţia de comisar european arată că nivelul de credibilitate al României este foarte redus, este de părere Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe.
Fostul ministru de Externe vorbeşte şi de un alt moment neplăcut în care s-a aflat prim-ministrul României, mai exact la Adunarea ONU: Regele Iordaniei ar fi fugit de Viorica Dăncilă atunci când aceasta a vrut să facă o poză cu el.
"Este posibil să anunţi că te duci la o reuniune privind dialogul între conducătorii lumii şi nu numai să nu ţi se dea cuvântul, dar să fii pus în situaţia să alergi după Regele Iordaniei şi el să iasă pe o altă uşă?", a declarat fostul ministru de Externe la Digi24.
Ne amintim că în luna martie 2019 Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei (foto) şi-a anulat vizita planificată în România, după ce premierul Dăncilă a anunțat că ambasada României în Israel va fi mutată la Ierusalim.
Cristian Diaconescu a mai remarcat o situație fără precedent, în intervenția din emisiunea TV:
"Şi în legătură cu candidatura doamnei Plumb şi în legătură cu întâlnirea preconizată, anunţată numai de Bucureşti, nu şi de partea americană, cu Mike Pence, s-au transmis din timp către Bucureşti semnalele de respingere. Deci ei au anunţat pe România, au anunţat pe cetăţeni, mergând la Washington pentru Mike Pence, mergând la Bruxelles cu o candidatură pentru postul de comisar pe Transporturi, ştiind că sunt foarte mari şanse ca acest lucru să nu se întâmple. Şi în al treilea rând, aşa cum arată politica externă românească, această suită de eşecuri dramatice, repet, în relaţia cu partenerii noştri. Să reuşeşti, cu ghilimelele de rigoare, să te opui categoric unui cetăţean român care candidează în nume propriu pentru Parchetul European şi să nu reuşeşti să-i blochezi candidatura, iar pe de altă parte să promovezi în numele guvernului un alt cetăţean român şi să te respingă partenerii tăi este fără precedent. Eu nu am mai auzit aşa ceva".