Songs of Disappearance îi depășește pe cei de la Abba și The Weeknd, dar și pe favoriții de Crăciun Michael Bublé și Mariah Carey.
Creat de BirdLife Australia, albumul cuprinde cântecele păsărilor din 53 dintre cele mai amenințate specii din Australia, relatează BBC.
Unele sunete au necesitat ore întregi de așteptare pentru a înregistra un singur ciripit scurt.
David Stewart, un specialist în înregistrarea sunetelor din fauna sălbatică, a petrecut mai mult de 30 de ani adunând sunetele, adesea rar auzite, ale animalelor salbatice din Australia. Înregistrările sale au fost folosite pe album.
Când a fost lansat, pe 3 decembrie, Songs of Disappearance a intrat în istorie, devenind primul album de acest gen care se clasează în top cinci.
Încasările din vânzări vor fi direcționate către proiectele de conservare ale BirdLife Australia.
Una din sase pasari din Australia este pe cale de disparitie, iar fauna din Australia este în prezent amenințată, potrivit unui studiu realizat de Universitatea Charles Darwin – adică 216 din cele 1.299 de specii.
Studiul, care a inclus contribuția a peste 300 de experți în păsări, a constatat că schimbările climatice împing speciile mai aproape de dispariție.
Incendiile masive de tufișuri din 2019 și 2020 au devastat habitatul păsărilor, iar BirdLife Australia estimează că numărul de specii amenințate a crescut cu până la 25%.