Lidera opoziției a solicitat și eliberarea deținuților politici și declanşarea unor anchete privind actele de violenţă împotriva manifestanţilor paşnici.
”S-au scurs două luni de criză politică, violenţă şi impunitate. Destul! Aveţi 13 zile pentru a îndeplini aceste trei condiţii. În caz contrar, pe 25 octombrie, întreaga ţară va ieşi paşnic în stradă cu un ultimatum popular și, pe 26 octombrie, va fi declanşată o grevă naţională, la care vor participa toate întreprinderile din ţară, toate drumurile vor fi blocate, iar magazinele de stat vor fi boicotate”, a transmis Tihanovskaia într-un mesaj, prin aplicaţia Telegram.
”Încercaţi să paralizaţi viaţa ţării noastre fără să înţelegeţi că Belarusul este mai puternic decât regimul. Din moment ce aţi aşteptat un ordin, uitaţi-vă că îl aveţi! Şi termenul limită pentru executarea acestuia este 25 octombrie”, i-a mai spus lidera opoziției lui Lukaşenko, potrivit Agerpres.
”Aţi bătut întotdeauna bărbaţi, iar acum bateţi femei, copii, bătrâni. Nu încercaţi să prezentaţi asta ca dialog! Aceasta este teroare de stat. Şi fiecare dintre cei care nu au trecut încă de partea poporului este complice al terorii”, a conchis Tihanovskaia, făcând referire la întâlnirea recentă a președintelui cu lideri ai opoziției aflați în detenție.
Din august, Tihanovskaia se află în exil în Lituania, unde a ajuns după ce a fost amenințată de responsabili ai KGB-ului de la Minsk că cei doi copii preşcolari ai ei ”vor rămâne şi fără mamă”, după ce soțul său a fost arestat. Mesajul transmis lui Lukașenko vine după prima mare reuniune a reprezentanţilor opoziţiei belaruse din exil, în care s-a insistat pe organizarea de noi alegeri. Protestatarii și opoziția acuză fraudarea alegerilor, în condițiile în care Lukașenko a fost anunțat câștigător al celui de-al șaselea mandat cu peste 80% din voturi.