Declarația a fost făcută de comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean, pentru Reuters, potrivit Agerpres.
"Închiderea graniţelor nu este niciodată o idee bună, cu atât mai puţin a graniţelor cu un vecin care are atât de mare nevoie de conectivitate", a declarat Adina Vălean. "Atâta timp cât acordurile sunt implementate în mod corect, nu ar trebui să fie probleme şi noi lucrăm la consolidarea implementării. Cu alte cuvinte, trebuie să verificăm, pentru a ne asigura că operatorii nu încalcă acordurile, că pot efectua numai operaţiuni bilaterale, că au drept de tranzit", a adăugat comisarul european.
În plus, Adina Vălean a subliniat că ţările UE profită de pe urma schimburilor comerciale cu Ucraina. Exporturile rutiere din Polonia, România şi Slovacia spre Ucraina au înregistrat creşteri de două cifre şi au depăşit majorările înregistrate la livrările de bunuri dinspre Ucraina spre aceste ţări, a adăugat Vălean. Asta "arată că există un schimb profitabil şi pentru ţările care au graniţă comună", a precizat comisarul european.
Ucraina a exportat peste 64 de milioane de tone de cereale, oleaginoase şi produse conexe prin coridoarele de solidaritate de la momentul înfiinţării lor, în luna mai 2022, şi până în luna ianuarie anul curent, a spus Vălean. Aproximativ trei milioane de tone de cereale au tranzitat numai în luna ianuarie, din care aproximativ 2,04 milioane de tone au trecut prin România, a dezvăluit ea.
Fermierii din întreaga Europă au protestat în ultimele săptămâni, printre nemulţumirile lor fiind şi ceea ce ei numesc concurenţa incorectă a produselor ieftine din Ucraina. Mulţi fermieri, în special din ţările vecine Ucrainei, spun că au fost afectaţi de deciziile UE de a deschide aşa-numitele "coridoare de solidaritate", de a elimina taxele vamale, dar şi de alte măsuri destinate să ajute Kievul să îşi aducă cerealele pe piaţă. În Polonia, fermierii au demarat proteste la scară naţională, au blocat punctele de trecere a frontierei cu Ucraina şi au perturbat accesul spre porturi şi drumuri.
Cerealele au ajuns în România pe cale rutieră, feroviară şi cu barjele pe Dunăre. Chiar dacă tranzitul prin portul Constanţa a încetinit în luna ianuarie, exporturile pe cale rutieră şi feroviară spre ţările din sudul Europei au accelerat, ca urmare a investiţiilor finanţate de UE în infrastructura feroviară, a spus Vălean.
Însă tranzitul pe Dunăre a rămas cel mai important, în condiţiile în care o cantitate de cel puţin 1,2 - 1,5 milioane de tone de cereale traversează în fiecare lună Dunărea, în timp ce alte 500.000 - 700.000 de tone de alte produse, precum carburanţi, ajung în Ucraina.
Vălean a adăugat că oficialii ucraineni discută cu omologii lor români despre instalarea unor macarale plutitoare în portul Constanţa, ceea ce ar majora cu un milion de tone capacitatea lunară de tranzit portului.