Direcția Generală Mobilitate și Transport a Comisiei Europene a transmis reprezentantului permanent adjunct al Reprezentanței permanente a României pe lângă UE, Clara Stanciu, că la Comisia Europeană s-a primit o ”solicitare oficială din partea Ucrainei de a adapta căile navigabile interioare pe Dunăre la rețeaua transeuropeană de transport (TEN-T) indicativă” și că ”Ucraina a solicitat Comisiei să adauge la rețea alinierile căilor navigabile interioare ale estuarelor Chilia și Bâstroe ale Dunării”.
Totodată, în solicitare se menționează faptul că ”Comisia evaluează cererile din partea țărilor învecinate ale UE de adaptare la rețeau TEN-T indicative în funcție de metodoligia de planificarea TEN-T, urmând procedura care se aplică și statelor membre ale Uniunii Europene” și ”După evaluarea inițială a cererii de adaptarea rețelei TEN-T indicative, Comisia prezintă Consiliului evaluarea propunerii, în vederea începerii negocierii propunerii cu Ucraina”, iar ”La încheirea negocierilor, UE și Ucraina semnează un acord la nivel înalt ca bază pentru adaptarea rețelei TEN-T indicative”.
În plus, Comisia Europeană subliniază că ”Brațul Chilia al Dunării, care face legătura cu cele două estuare ale căii navigabile interioare pe Dunăre dezvoltate de Ucraina, constituie frontiera dintre România și Ucraina”. Ca atare, ”Comisia ar aprecia feedbackul României cu privire la propunerea Ucrainei de a adăuga estuarele Chilia și Bâstroe la rețeaua TEN-T indicativă”.
Practic, prin această solicitare, Ucraina vrea să adâncească de la 5 la 8 canalele Chilia și Bâstroe ca acestea să devină canale de legătură către Dunăre și Marea Neagră. Numai că prin acestă solicitare se încalcă toate convențiile internaționale la care România și, automat, Uniunea Europeană a aderat. Mai mult, săparea și adâncirea celor 164 km de canal de pe Chilia și Bâstroe ar conduce la distrugerea Deltei Dunării aflată în patromoniul universal UNESCO și totodată la închiderea canalului Sulina prin faptul că circulația navelor s-ar muta pe Chilia și Bâstroe.