„Garantăm viața, securitatea și justiția tuturor celor care vor renunța imediat la luptă”, a declarat ministrul într-un mesaj video transmis militarilor ruși, relatează Le Figaro, preluat de G4Media.ro.
„Încă mai puteți salva Rusia de la tragedie și armata rusă de la umilință” sau „rămâneți în memorie ca hoți, violatori și criminali”, a adăugat el.
Trimițându-și armata să invadeze Ucraina, Kremlinul „v-a înșelat și v-a trădat”, a ținut să sublinieze Oleksiï Reznikov.
„Moscovei nu-i place adevărul. Este mai ușor pentru ei să pretindă că ați murit ca niște eroi luptând împotriva trupelor NATO. Țările NATO ne aprovizionează cu arme, asta este adevărat. Dar militarii ucraineni sunt cei care se luptă cu voi cu aceste arme”, a spus el. „Ucrainenii nu au nevoie de pământ rusesc, al nostru ne este suficient. Și le vom lua înapoi pe toate”, a mai spus oficialul de la Kiev.
Începând din septembrie, armata ucraineană a desfășurat o contraofensivă fulgerătoare pe teritoriile ocupate de ruși, recucerind mii de kilometri pătrați în estul și sudul țării.
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat, joi seară, în discursul adresat naţiunii, că armata ucraineană a recucerit peste 500 de kilometri pătraţi în regiunea Herson de la 1 octombrie.