"Este vorba despre cel mai mare sit de sacrificare a copiilor", a precizat acest arheolog din oraşul Trujillo (nord-vest), adăugând că săpăturile începute în 2018 au fost efectuate în situl Pampa la Cruz, în staţiunea balneară Huanchaco, la circa 700 de kilometri nord de Lima.
Copiii sacrificaţi, cu vârste cuprinse între patru şi 14 ani, au fost ucişi conform unui ritual executat în onoarea zeilor civilizaţiei Chimu pentru a le potoli mânia, considerată responsabilă pentru catastrofele naturale, care erau în realitate asociate fenomenului climatic El Nino.
Arheologii au descoperit, de asemenea, dovezi ale unui episod de ploi abundente la momentul sacrificării.
"Oriunde săpam, găseam un alt (copil)", înhumat cu faţa spre ocean", a indicat arheologul, precizând că unii dintre aceştia au încă piele, păr şi poartă bijuterii din argint.
Huanchaco a fost teatrul mai multor sacrificări masive de copii în timpul imperiului Chimu. O groapă comună conţinând rămăşiţele a 56 de copii a fost scoasă la iveală în iunie 2018 în acelaşi sit din Pampa la Cruz, iar o alta, în care au fost găsite rămăşiţele a 140 de copii şi a 200 de lame tinere a fost descoperită în aprilie acelaşi an în apropiere, în situl Huanchaquito.
Revista National Geographic a subliniat atunci natura excepţională a descoperirii.
"Huanchaco este cu siguranţă locul ales (de către cultura Chimu) pentru a efectua aceste sacrificii", a concluzionat arheologul Feren Castillo.
Imperiul Chimu a atins apogeul între anii 900 e.n. şi 1450 e.n., când se întindea de pe coasta de nord a statului Peru până în Ecuadorul de astăzi. A fost cucerit de imperiul Inca în 1475, cu aproximativ 50 de ani înainte de venirea primilor conchistadori în regiune.