Trump a vorbit la un eveniment organizat de grupul conservator Turning Point Action în West Palm Beach, Florida.
Trump a spus: "Creştini, ieşiţi şi votaţi, doar de data aceasta. Nu va mai trebui să o faceţi. Încă patru ani, ştiţi ce, se va rezolva, va fi bine, nu va mai trebui să votaţi, frumoşii mei creştini".
El a adăugat: "Vă iubesc, creştini. Eu sunt un creştin. Vă iubesc, ieşiţi, trebuie să ieşiţi şi să votaţi. În patru ani, nu va mai trebui să votaţi, vom rezolva totul atât de bine. încât nu va mai trebui să votaţi".
Nu a fost clar ce a vrut să spună fostul preşedinte prin remarcile sale, într-o campanie electorală în care adversarii săi democraţi îl acuză că este o ameninţare la adresa democraţiei şi după încercarea sa de a-şi anula înfrângerea din 2020 în faţa preşedintelui Joe Biden, un efort care a dus la insurecţia mortală de la Capitoliul SUA din 6 ianuarie 2021, menţionează Reuters, citat de News.ro
Echipa de campanie a lui Trump nu a răspuns imediat la o cerere de clarificare a comentariilor sale.