Anunțul a fost făcut de președintele Trump pe Twitter.
„Chris va face o supermuncă! Mark Esper este demis. Îi mulțumesc pentru serviciul său”, a scris președintele în exercițiu.
Relația dintre cei doi oficiali era una deja deteriorată. Jurnaliștii CNN au informații că Esper pregătise de câteva săptămâni o cerere de demisie, pe care nu a mai înaintat-o. Un alt episod al divergențelor dintre cei doi s-a consumat la începutul verii, când secretarul Apărării nu a fost de acord ca armata să fie trimisă pentru a aplana protestele violente care au avut loc după moartea lui George Floyd. Poziția lui Esper a fost că armata trebuie folosită „ca ultimă soluție”, potrivit Biziday.ro.
La rândul său, președintele dar și cosilierul său pentru securitate națională, Robert O’Brien, nu îl mai considerau devotat Administrației.