Potrivit raportului Grupului de Comunicare Strategică (GCS), o tânără de 18 ani, din județul Iași, nevaccinată, a murit. Ea s-a infectat cu SARS-CoV-2 și avea și comorbidități.
O altă tânără de 21 de ani, din județul Galați, nevaccinată, care prezenta comorbidități și un bărbat de 29 de ani, nevaccinat, din Harghita, care avea și alte afecțiuni, au murit.
Bilanț coronavirus 14 octombrie
În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 16.383 cazuri noi de infectare și 303 decese.
În intervalul 13.10.2021 (10:00) – 14.10.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 304 decese (149 bărbați și 155 femei), dintre care unul anterior intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brăila, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 304 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 10-19 ani, 2 la categoria de vârstă 20-29 ani, 3 la categoria de vârstă 30-39 ani, 15 la categoria de vârstă 40-49 ani, 28 la categoria de vârstă 50-59 ani, 68 la categoria de vârstă 60-69 ani, 110 la categoria de vârstă 70-79 ani și 77 la categoria de vârstă peste 80 ani.
279 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 13 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 12 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
A fost raportat un deces anterioar intervalului de referință, survenit în luna septembrie 2021, în județul Brașov. În intervalul de referință (ultimele 24 de ore) au fost înregistrate 303 decese.
Din totalul de 304 pacienți decedați, 280 erau nevaccinați și 24 vaccinați. Cei 24 de pacienți decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 48 și 87 de ani. Toți pacienții decedați vaccinați prezentau comorbidități, conform autorităților.