Mai mult de jumătate dintre pacienţii Clinicii de Balneofizioterapie din Timişoara îşi plătesc singuri tratamentele, deşi sunt asiguraţi. Fondurile pe care clinica le primeşte de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Timiş se termină în primele zile ale lunii.
În fiecare lună, beneficiază de tratament gratuit doar cei care ajung la clinică în primele trei zile. Ceilalţi ori aşteaptă până luna următoare, ori îşi plătesc singuri tratamentul. Dar mulţi nu au încotro, pentru că boala nu le permite să aştepte până când fondurile se vor suplimenta.
Reprezentanţii clinicii au solicitat Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate suplimentarea fondurilor, însă situaţia este departe de a se rezolva. Pacienţii care nu au bani se pot înscrie pe o listă de aşteptare. Pe lista lunii octombrie s-au înscris deja 40 de persoane.