Fostul președinte al României Traian Băsescu l-a acuzat pe fostul premier Adrian Năstase, în octombrie 2018, de hotărârea de Guvern semnată în 2004, „care aprobă contractul de privatizare a PETROM cu OMW Austria în condiţii absolut ticăloase”.
BĂSESCU SARE LA GÂTUL LUI NĂSTASE DIN CAUZA PETROM
„Adrian Năstase rămâne tot un om chinuit de laşitate. (...) Oare ce-l nelinişteşte aşa de tare pe Adrian Năstase ori de câte ori se vorbeşte despre privatizarea PETROM. N-am să mai explic eu, pentru că sunt acte oficiale care demonstrează motivele de nelinişte ale omului care stă în Zambaccian dar îşi ţine ouăle la Cornu . (...) Că Adrian Năstase este un om laş care nu-şi asumă propriile fapte, am văzut cu ocazia condamnării, dar niciodată n-am crezut că un fost premier poate fi atât de laş încât să nu-şi asume acte din propria guvernare, acte care se află în Monitorul Oficial. REPET, problema României nu este că s-a privatizat, problema este cum s-a privatizat”, scria Traian Băsescu într-un mesaj postat pe Facebook, în octombrie 2018.
BĂSESCU FACE RECHIZITORIUL LUI NĂSTASE ÎN DOSARUL PETROM
„1.HG 556-2002 semnată de Adrian Năstase care stabileşte Strategia de privatizare care începe cu SNP PETROM şi care continuă cu zeci de alte companii din energie şi industrie;
2.HG 924-2003 semnată de Adrian Năstase care stabileşte condiţii „speciale” de privatizare a SNP PETROM ;
3.Pe 23 Iulie 2004 se semnează contractul de privatizare a PETROM cu OMW;
4.HG 1090-2004 semnată de Adrian Năstase care aprobă contractul de privatizare a PETROM cu OMW Austria în condiţii absolut ticăloase.
5. În Noiembrie 2004 majoritatea PSD din Parlament aprobă contractul de privatizare a PETROM, prin lege. Adrian Năstase răsuflă uşurat. A reuşit să aprobe un mare furt prin lege”, a mai explicat Traian Băsescu.
Fostul premier - Adrian Năstase, care a semnat privatizarea Petrom, nu a rămas însă fără replică nici acum patru ani. Acesta l-a acuzat la rândul său pe Traian Băsescu de angajamentul luat pentru privatizarea companiei naționale.
Adrian Năstase a susținut că Traian Băsescu ”este autorul angajamentului incalificabil de privatizare a Petrom și a întregii industrii românești” printr-un Memorandum semnat în anul 2000.
”Din când în când, Băsescu, în stilul lui obișnuit, mincinos, încearcă să scape de responsabilitățile ce-i revin în dezastrul economiei și infrastructurii românești, în timpul mandatelor pe care le-a avut. Astfel, în Memorandumul semnat de Băsescu, în 2000, referitor la înțelegerile cu Banca Mondială, puteți vedea cine este autorul angajamentului incalificabil de privatizare a Petrom și a întregii industrii românești. Angajamentele relativ la Petrom se găsesc la pagina 10 din anexă” - a scris Năstase, pe blogul său, unde a publicat și mai multe copii ale unor documente.