"Vă pot spune ce cred despre decizia care se va da (CCR se va pronunţa cu privire la un posibil conflict invocat de Executiv între Guvern şi Preşedinţie pe revocarea procurorului şef al DNA - n.r.). În niciun caz, Curtea Constituţională nu poate face din preşedinte un notar, pentru că scrie în lege şi în Constituţie. Deci, alţii propun şi preşedintele decide. Este o chestiune de opţiune a preşedintelui numirea procurorului şef al DNA. Preşedintele nu e subordonat ministrului Justiţiei, din acest punct de vedere. Este atributul preşedintelui să numească", a precizat Traian Băsescu, citat de agerpres.ro.
Întrebat ce se va întâmpla în cazul în care CCR va decide că cele două instituţii se află în conflict, Băsescu a spus că ministrul Justiţiei va trebui să trimită un alt raport preşedintelui Iohannis.
"În această situaţie, Tudorel Toader va trebui să trimită un alt raport. Însă nu cred că se va întâmpla acest lucru, pentru că sunt foarte multe lucruri pe care preşedintele le decide, prin lege sau prin Constituţie. Nu poţi să faci din preşedinte notar. Mai spunea Dragnea că preşedintele are o misiune de ceremonie. Nu, nu e preşedinte ales de Parlament, e ales prin vot direct", a punctat Băsescu.
Fostul președinte consideră că procurorul-şef al DNA, Lauda Codruța Kovesi, ar trebui să rămână în funcţie până la încheierea mandatului.