Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, a declarat pentru MEDIAFAX că accidentul s-a petrecut în judeţul Călăraşi, pe sensul de mers spre Bucureşti, şi că spre zona respectivă au plecat aproximativ 15 maşini de intervenţie ale Serviciului de Ambulanţă şi ale SMURD, inclusiv maşina de intervenţie pentru victime multiple şi unitatea mobilă de urgenţă, în judeţ fiind declanşat planul roşu.
Potrivit primelor informaţii s-ar părea că, din cauza oboselii, şoferul ar fi adormit la volan şi, ca urmare, autocarul a ieşit de pe autostradă şi s-a răsturnat în şanţ pe partea dreapta.
Realitatea TV anunţă că în autocar erau trei grupuri: elevi care veneau din tabara, adulți care veneau din concediu și alte câteva persoane care și au luat biletul de autocar din Bulgaria ca sa plece spre casa. Au fost 48 de persoane rănite, printre care mulţi copii. Aciidentul s-a soldat cu doi morţi, printre care o fata care urma sa împlinească 18 ani și se afla în vacanţă cu părinții și sora ei. Celalalt mort este tot o femeie. La locul accidentului a venit și consulul din Ucraina. Șoferul este bulgar și are 33 ani. Avea 110 km/ora şi a adormit la volan. Nu este nicio urma de frânare la locul accidentului. Accidentul s-a produs la ora 1:25, iar 25 de ambulanţe au intervenit.
Potrivit secretarului de stat, un bilanţ exact al accidentului va putea fi cunoscut în cursul dimineţii de duminică.
Raed Arafat a declarat că pasagerii ucraineni ai autocarului sunt aduşi cu toţii la spitale din Bucureşti pentru investigaţii sau pentru tratamente ori intervenţii în cazul în care este necesar acest lucru.
Potrivit lui Arafat, până la ora actuală se ştie că unul dintre răniţi, un copil, este în comă, el suferind o amputaţie.