„Pompierii au desfăşurat un dispozitiv de căutare a minorului cu sprijinul poliţiştilor, jandarmilor şi sătenilor. În jurul orei 00,00, trupul micuţului a fost găsit în apa râului, la aproximativ doi km de locul în care a dispărut. După culegerea primelor informaţii, poliţiştii au stabilit că minorul era însoţit de tatăl său când s-au deplasat pe malul râului Cerna, unde copilul a început să se joace, aruncând pietre în apă. La un moment dat, minorul s-a dezechilibrat, a căzut în apă şi a fost luat de apă, tatăl neputând să îl mai salveze”, a precizat ISU Hunedoara.
Trupul copilului a fost preluat de medicii legişti în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului.
Poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru stabilirea tuturor circumstanţelor în care s-a produs acest incident.
VIDEO | Tragedie în Hunedoara. Un copil de doar 3 ani a murit după ce a căzut în râu în timp ce se juca
