''Pe DN 6, în afara localității Naipu, comuna Ghimpați, județul Giurgiu, un bărbat în vârstă de 69 de ani care conducea un autoturism Renault Clio nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul volanului și a ajuns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un autoturism BMW condus regulamentar de un bărbat în vârstă de 39 de ani din comuna Bragadiru, județul Ilfov'', a declarat, luni, purtătorul de cuvânt a Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Giurgiu, Cornel Vasilache, potrivit Agerpres.
În urma impactului soția șoferului care a produs accidentul, o femeie în vârstă de 71 de ani, pasageră pe locul din dreapta față al autoturismului, și-a pierdut viața.
''La locul accidentului s-a deplasat o autospecială cu apă și spumă și o autospecială pentru Transport Persoane și Victime Multiple dar și o ambulanță de la SAJ Teleorman și o ambulanță de la SAJ Giurgiu. La fața locului a fost constatat faptul că o femeie în vârstă de 71 de ani este în stare mai gravă și personalul de pe ambulanța de la SAJ Teleorman a început manevrele de resuscitare, dar femeia a intrat în stop cardio-respirator și, la scurt timp, a fost constat decesul victimei'', a menționat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Giurgiu, Monalisa Frâncu.
Persoanele rănite, cei doi conducători auto și soția șoferului mașinii conduse regulamentar, au fost transportate la Spitalul Universitar București.
Conform reprezentantului IPJ Giurgiu, ambii șoferi au fost testați cu etilotestul, iar rezultatul a fost negativ, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămări corporale.