Potrivit sursei citate, ISU Galaţi a fost sesizat prin 112 despre producerea unui accident rutier produs pe DN 26, în localitatea Vânători.
„O şoferiţă în vârstă de 21 de ani a pierdut controlul autoturismului pe care îl conducea. Aceasta a lovit un copac şi a fost proiectată înapoi pe carosabil, iar autoturismul s-a autoaprins. Şoferiţa a fost extrasă din autoturism în stare de inconştienţă şi au început manevrele de resuscitare până la sosirea echipajelor de pompieri şi SMURD. Conducătoarea auto a fost resuscitată, stabilizată şi transportată la Unitatea de Primiri Urgenţe Galaţi. Maşina a ars în proporţie de 100%", au precizat reprezentanţii ISU Galaţi.
În cauză, poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
Tragedie de Bobotează! Mașină făcută scrum de la impactul cu un copac. Șoferul este în stare gravă
