Kasia Gallanio, fostă prințesă din Qatar, a fost găsită moartă în casa ei din stațiunea spaniolă Marbella.
Kasia avea 45 de ani, trupul ei neînsuflețit fiind găsit duminică de polițiști.
Gallanio a fost cea de-a treia soție a lui Abdelaziz bin Khalifa Al-Thani, 73 de ani, unchiul emirului Qatarului.
Cei doi s-au căsătorit în 2004 și au avut trei fiice. S-au despărțit și s-au luptat timp de 10 ani pentru custodia fetelor, după ce Kasia l-a acuzat că a agresat-o sexual pe fiica mai mare. Fostul soț, însă, a negat acuzațiile.
Kasia Gallanio a pierdut custodia, iar cei trei copii locuiesc în prezent cu tatăl lor pe luxosul Avenue Montaigne de lângă Champs-Elysees din Paris.
Kasia Gallanio s-a născut în Los Angeles și de origine poloneză, Kasia locuia într-una dintre casele cuplului din Marbella. Potrivit presei occidentale, suferea de depresie și avea probleme cu alcoolul.
Primele investigații arată că fosta prințesă a murit din cauza unei supradoze de droguri, însă analizele post mortem vor stabili cu exactitate cauza decesului. Pe corpul ei nu au fost descoperite urme de violență.